CONCERTE

Holograf, Vunk, Compact, Victor Socaciu, Ducu Bertzi sau Veta Biriș se numără printre artiștii care vor urca pe scena amplasată în curtea Cetății Medievale din Tîrgu Mureș cu ocazia evenimentului cultural 100 de ani în 10 zile care se va desfășura în perioada 18-28 Octombrie 2018.

Programul artistic este structurat pe patru zile, după cum urmează:

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, începând cu ora 19:00

  • Concert Orchestra Națională de Suflători București – program de muzică românească, dirijor: Florin Ciofică.

Duminică, 21 octombrie 2018, începând cu ora 19:00

  • Concert festiv Opera Group Project – program muzică românească, dirijor: Alexandru Ilie.

Sâmbătă, 27 octombrie 2018, începând cu ora 16:30

  • Costi Dumitru și invitații săi.
  • Orchestra de muzica populară și soliștii:
    • Veta Biriș
    • Nicolae Datcu
    • Elisabeta Turcu
    • Constantin Măgureanu
    • Claudia Colniceanu
    • Ofelia Haranguș

Duminica, 28 octombrie 2018, începând cu ora 17:00

  • Concert folk cu artiștii:
    • Emeric Imre
    • Mircea Vintilă
    • Victor Socaciu
    • Ducu Bertzi
    • Vasile Șeicaru
  • Concert Rock cu trupele: Compact, Vunk, Gândul mâței (Republica Moldova) și Holograf

CONCURSURI

Concursul cu tema „Actele Marii Uniri” va debuta în data de 20 Octombrie. La această competiție sunt invitați să se înscrie și să participe elevi ai claselor a XII-a de la instituțiile de învățământ preuniversitar din jud. Mureș, precum și studenți și masteranzi de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș și de la alte universități din țară.

Alte două competiții vor fi organizate în data de 27 Octombrie. Primul concurs este cel sportiv, participanții urmând a se întrece la: volei, tenis, handbal, baschet, gimnastică artistică, gimnastică aerobică, dans sportiv, înot, ciclism, alergare, fotbal. Cel de-al doilea ne va încânta papilele gustative pentru că, ați ghicit, este un concurs de gătit cu tema „Produse românești din ultima sută de ani”.

Festivitatea de premiere a celor trei concursuri va avea loc în ultima zi de eveniment, 28 Octombrie, când vom cunoaște câștigătorii competițiilor „Actele Marii Uniri”, a celor sportive și a celui de gătit.

CONFERINȚE

100 de ani de istorie, 100 de ani de drept, 100 de ani de exploatare a gazului, 100 de ani de medicină, 100 de ani de învățământ, 100 de ani de multiculturalitate și 100 de ani de istorie militară, toate în zece zile și toate în cadrul unor conferințe susținute de zeci de personalități din domeniile mai sus enumerate. Programul acestor conferințe este următorul:

Vineri, 19.10.2018:

  • Conferința Națională „Actele Marii Uniri”. La această conferință vor fi invitați să participe istorici, cercetători și muzeografi de la instituții de profil din toate regiunile țării.

Duminică, 21.10.2018:

  • Conferința cu tema: „100 de ani de drept”.

Luni, 22.10.2018:

  • Conferință având ca temă: „100 de ani de exploatare a gazului”.

Marți, 23.10.2018:

  • Conferința cu tema: „100 de ani de medicină”.

Miercuri, 24.10.2018:

  • Conferința cu tema: „100 de ani de învățământ. Perspectivele educației în următorii 100 de ani în România”.

Joi, 25.10.2018:

  • Conferința cu tema: „100 de ani de multiculturalitate în Provinciile Române Unite”.

Vineri, 26.10.2018:

  • Conferința „100 de ani de istorie militară”.